Aşa arăta Hristos pe cruce?

Oare e posibil să fim martorii unor evenimente din trecut? In 1972, părintele Marcello Pellegrino Ernetti (1925 - 1994) răspundea “da”, iar în “Domenica del Corriere” era publicată o fotografie despre care se spunea că îl reprezintă pe Hristos chiar pe Crucea răstignirii Lui. Imaginea fusese luată cu cronovizorul, aparatul inventat de Ernetti.

În prima duminică a lunii mai a anului 1972, săptămânalul italian “Domenica del Corriere” publica un articol în care era anunţată existenţa cronovizorului. Un aparat aproape miraculos, cu ajutorul căruia se puteau vizualiza imagini ale unor evenimente petrecute cu mult timp în urmă. Pe scurt, istoria, trecutul, puteau fi filmate, văzute, dar şi auzite, ca şi când s-ar fi întâmplat sub ochii noştri, în timp real.

Poate totul ar fi părut o glumă bună, dacă dezvăluirea nu venea de la inventatorul aparatului, părintele Marcello Pellegrino Ernetti, un respectat profesor de muzică, dar şi preot exorcist şi specialist în fizică cuantică. Ernetti lucrase iniţial, încă din anii ’50, împreună cu părintele Agostino Gernelli, în cadrul Universităţii Catolice din Milano, la un aparat pentru studiul muzicii bisericeşti, când a auzit vocea tatălui decedat al părintelui Gernelli captată de acea maşinărie.

A lucrat împreună cu 12 mari savanţi

Din acel moment, Ernetti s-a pus pe treabă. Nu singur, ci împreună cu un colectiv de 12 mari oameni de ştiinţă, printre care s-au numărat, în timp, nume ca Enrico Fermi şi Wernher von Braun, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american. Rezultatul, conform mărturisirilor lui Ernetti, a fost incredibil. Cu ajutorul aparatului, botezat cronovizor, el a putut fi martorul uluit al unor întâmplări petrecute cu mii de ani înainte. Dar cea mai şocantă a fost dezvăluirea că, prin “ochiul” cronovizorului, Ernetti ar fi fost martorul Crucificării Mântuitorului. Iar ca dovadă, el a prezentat fotografia alb-negru, ce a fost publicată în ziarul italian, cu chipul lui Hristos, “fotografiat” prin cronovizor încă din anul 1956, chiar în acele dramatice momente de pe Golgota. Descoperirea, dar şi fotografia au fost subiect de controversă, o perioadă, în lumea academică, dar şi teologică italiană. Discuţiile s-au oprit brusc, la fel cum au început.

Papa Pius al XII-lea a cerut aparatul

Concluzia puţinelor articole şi studii ce au mai apărut pe această temă a fost că însuşi Papa Pius al XII-lea a cerut ca aparatul să fie predat Vaticanului, cronovizorul fiind clasificat, de atunci, printre cel mai bine păzite secrete ale Sfântului Scaun.

Text luat de la:
http://www.libertatea.ro/stire/asa-arata-hristos-pe-cruce-291113.html

Nu ne-am născut în locul potrivit

http://www.youtube.com/watch?v=8XuFKHpU2jg

Nu ne-am născut în locul potrivit ... noul imn al noii generaţii ...

... sa nu uiţi ...

Discutie intre doi embrioni

-autor necunoscut-

- Si tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.
- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.
- Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii… eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Text luat de pe un grup de discutii.


Dumnezeul sa il ierte pe tatal meu si sa il aseze in randul ingerilor. Oricum el va fi inger ... cel putin unul al meu ...

Nu ti-am spus niciodata ca te iubesc dar ma rog ca macar sa fi inteles asta ... IARTA-ma ...

De ce ... ?!?

... a fost o dată ca niciodata, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Şi totuşi se povesteşte.

În primordiile de dinainte de "marea creaţie" poporul ăsta, despre care se vorbeşte la fel de voluptos - şi de bine şi de rău, lua legătura cu Dumnezeu prin necuvinte şi nefapte. Şi peste câteva mii de ani un om modern vine aici şi spune: România este grădina Maicii Domnului.
Cea mai evoluată civilizaţie de pe Terra începe sa fie interesată de primele amprente uitate de om acolo unde a gândit prima dată ... şi curios una dintre teorii spune că undeva aici, printre trandafirii Maicii Domnului, primul om si-a întemeiat familia şi a lăsat posterităţii, pentru că a avut urmaşi, ultimele sale semne de viaţă şi primele ale civilizaţiei umane.
Aici, mult mai tarziu, s-a născut una dintre cele mai mari civilizaţii din lumea cunoscută a acelor vremuri, oameni cu morală şi onoare - un popor de preoţi ... şi nu preoţii de azi în care nici preotii înşişi nu mai cred.
În aceste locuri 1000 de ani de istorie lipsesc din conştiinţa celor care trebuiau să o aibă.
În aceste locuri oamenii de azi încearcă sa ne inducă amnezia în ce priveşte morala şi onoarea ... valorile oricărei civilizaţii adevărate.
Şi totuşi ... oameni buni ... oamenii care ne construiesc azi istoria ne interzic dreptul la memorie, ne interzic dreptul la viaţă, ne interzic dreptul la moarte, până ajung să ne interzică pe noi cu totul.
Şi totuşi nu trebuie sa uităm că suntem oameni, aşa cum nu trebuie să uităm unde ne-am născut şi că s-a întâmplat asta şi că a te naşte presupune existenţa părinţilor şi că statutul de părinţi presupune existenţa copiilor. Nu trebuie să ne uităm zâmbetul închis în albumele de fotografii. Nu trebuie să uităm să realizăm că am primit ce am primit de la viaţă şi să fim mai buni decât ne permite viaţa să fim. Nu contează cine este azi liderul sau dacă a fost trucată această imagine ... hadeţi însă să uitam pentru un timp cine s-a aşezat în frunte, dar să nu uitam că de fiecare dată există cineva, pentru fiecare dintre noi, care merita zâmbetul nostru. Să uităm ce e rău lângă noi dar să nu uităm că pentru a ne fi mai bine chiar au fost oameni care au murit cu această speranţă.
Mi-e milă de parinţii încă tineri care îşi îndeamnă copiii să aleagă pragmatismul occidentului.
Mi-e teamă pentru liniştea copilului meu care va trebui sa discearnă între adevaruri ... al meu şi al acelora care ştiu, pentru că aşa au auzit, că altfel şi altundeva e mai bine.
Comunitatea care alege dintre două forme de rău pe cel mai mic, de fapt nu alege ... i se impune, iar răul ar trebui să apară în dicţionare fără grade de comparaţie. Aşadar am ales răul ... iar data viitoare ar trebui să nu mai alegem deloc ... nimic ... dacă aceeaşi formă de a alege ni se impune.

România este ţara în care dreptul de a alege cu adevarat a fost interzis ...

Să nu uităm ...
De ce ...?!?
... pentru că încă suntem oameni ...